În a doua zi a „Forumului Regional al Apei Dunăre Europa de Est” 2019 s-a desfășurat Concursul „Instalare Branșament sub Presiune”, aflat la a doua ediție. Echipa APA CANAL SA Galați (formată din doi instalatori și un șef) a ocupat un onorabil loc 5, în condițiile în care la concurs au participat 15 echipe atât din România cât și din Ungaria și R. Moldova.
Proba de îndemânare a constat în instalarea unui branșament contorizat pe o țeavă de fontă de 150 mm, aflată sub presiune de 2 bari. Branșamentul realizat de echipa Apa Canal Galați a fost pus în funcțiune în 4 minute și 30 de secunde. Trebuie precizat că întrecerea între echipe a fost foarte strânsă: diferența între primul loc și al cincilea a fost de câteva zeci de secunde.
Îi felicităm pe colegii noștri pentru locul ocupat.

În cadrul Galei Topul Național al Firmelor, ediția XXV, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), care a avut loc pe 7 noiembrie 2018 la Centrul Expozițional Romexpo, Societății APA CANAL S.A. Galați i s-a înmânat diploma pentru Locul VIII la categoria „Întreprinderi Mari”, grupa „Captarea, tratarea și distribuția apei”. Precizăm că această categorie a avut în frunte societățile Apa Nova București și Aquatim Timișoara.