UAT Independența

Prezentare rețea Independența

Comuna Independența este situată în partea de sud-vest a judeţului Galaţi.

Alimentarea cu apă potabilă

Alimentarea cu apă se realizează din sursă proprie subterană prin intermediul a (3 trei) puţuri forate: PF1 amplasat lângă gospodăria de apă veche, PF1 bis amplasat lângă gospodăria de apă nouă şi PF2 amplasat la 250 m de gospodăria de apă veche.
Fiecare foraj este echipat cu câte o pompă submersibilă.
Aducţiunea apei în comună de la foraje la cele două gospodarii de apă se realizează prin conducte PEHD cu Dn 110 - 160 mm, în lungime totală de 1,0 km.
Înmagazinarea apei
Gospodăria veche de apă este compusă dintr-un rezervor de înmagazinare montat semiîngropat cu volumul de 150 mc, staţie de clorinare în care se tratează apa cu hipoclorit de sodiu.
Gospodăria nouă de apă este compusă dintr-un rezervor de înmagazinare din beton armat, montat suprateran cu volumul de 500 mc, staţie de tratare în care apa este tratată cu hipoclorit de sodiu prin intermeduil instalaţiei de dozare tip ALLDOS.
La ambele gospodării de apă este asigurat perimetrul de protecţie sanitară.
Distribuţia apei se realizează prin pompare, cu un grup de pompare echipat cu 2 (două) electropompe tip DAB amplasat adiacent rezervorului de înmagazinare cu V= 500 mc de la gospodăria nouă şi cu un grup de pompare cu care este echipată gospodăria veche de apă.

Reţeaua de distribuţie a comunei este alcătuită din conducte PEHD PE cu Dn cuprinse între 90-110-140-160-210 mm. Lungimea totală a reţelei este de 22,5 km, din care 3,2 km reţea veche şi 19,3 km reţea nouă realizată în anii 2006-2007.
Sursa de captare este încadrată într-o zonă de protecţie sanitară cu regim sever.
Caracteristicile fizico-chimice şi bacteriologice ale surselor de apă sunt verificate în laboratorul de monitorizare apă potabilă, conform programului de monitorizare întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Evacuarea apelor uzate

Localitarea Independența nu dispune de sistem centralizat de colectare-epurare a apelor uzate.
Apele uzate de tip menajer provenite de la consumatorii casnici, agenţii economici şi instituţii publice sunt stocate local în bazine vidanjabile.