UAT Smârdan
Societatea APA CANAL S.A. GALAȚI aduce la cunoștință faptul că în UAT SMÂRDAN – Sat Smârdan întâmpinăm dificultăți în asigurarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, generate de:
- începerea sezonului cald și creșterea consumului de apă al populației;
- capacități reduse (limitate) de captare, care au fost preluate în exploatare de Apa Canal S.A. Galați, respectiv 3 foraje, din care unul este scos din funcțiune de alunecările de teren din zonă;
- creșterea continuă a numărului de consumatori, determinată de extinderea suprafeței intravilane a Satului Smârdan.
Pentru a avea posibilitatea alimentării cu apă, în parametri, a consumatorilor din Sat Smârdan, furnizarea serviciului de apă potabilă se realizează după următorul program:
În intervalul orar: 5:30 – 17:30, alternativ, o zi în zona de nord, o zi în zona de sud a satului.
Precizăm că Societatea Apa Canal SA Galați întreprinde toate măsurile pentru asigurarea necesarului de apă al locuitorilor comunei. În acest scop, avem în curs de implementare Proiectul POIM 2014-2020, proiect derulat din fonduri europene.
Recomandăm cetățenilor din Sat Smârdan să utilizeze apa strict în scop casnic, evitând udatul grădinilor sau gazonului, spălatul curților, a străzii etc.
UAT Rădești
Societatea APA CANAL S.A. GALAȚI aduce la cunoștință faptul că în UAT RĂDEȘTI întâmpină dificultăți în asigurarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, generate de:
- seceta continuă din perioada iulie-august și creșterea consumului de apă al populației;
- capacități reduse (limitate) de captare, care au fost preluate în exploatare de Apa Canal S.A. Galați, respectiv 2 foraje;
Pentru a avea posibilitatea alimentării cu apă, în parametri, a consumatorilor din Rădești, furnizarea serviciului de apă potabilă se realizează după următorul program:
În intervalul orar: 6:00 – 10:00, respectiv 18:00 - 22:00.
Recomandăm cetățenilor din Rădești să utilizeze apa strict în scop casnic, evitând udatul grădinilor sau gazonului, spălatul curților, a străzii etc.