Societatea Apă Canal SA Galați a semnat Contractul de Finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați, etapa 2” Cod SMIS 2014+154713 finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027

Societatea Apă Canal SA Galaţi a semnat în data de 19 decembrie 2022 cu Ministerul  Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă, Contractul de Finanţare nr.1779/19.12.2022 aferent investiției „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată in județul Galați, etapa 2” Cod proiect 2014+ 154713, proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Proiectul se va implementa în municipiul Galați și comuna Matca, din județul Galați.

Perioada de implementare a Proiectului este de 80 luni, respectiv între data de 24 mai 2021 și data de 31 Decembrie 2027.

Valoarea totală a Contractului de Finanţare, este în valoarea de 369.604.677,38 lei, cu TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată prin:

  • co-finanţare nerambursabilă din FEDR, în valoare de 248.804.501,94 lei;
  • co-finanţare nerambursabilă din bugetul de stat în valoare de 38.052.453,23 lei;
  • co-finanţare din bugete locale în valoare de 5.854.223,57 lei;
  • co-finanţare Apa Canal SA Galati în valoare de 18.683.692,26 lei;

Valoarea neeligibilă inclusa in proiect este de 58.209.806,38 lei, reprezentand TVA.

Principalele lucrări ce se vor executa în cadrul proiectului, la sistemul de alimentare cu apă și sistemul de canalizare, sunt:

Sistem de alimentare cu apă:

  • Extindere conducte de aducțiune – 8.907 m
  • Reabilitare conducte de aducțiune – 2.506 m
  • Construire stații de clorinare - 1 buc
  • Construire rezervoare de înmagazinare apă potabilă - 2 buc
  • Construire stații de pompare apă potabilă - 2 buc
  • Extindere rețele de distribuție – 96.984 m
  • Reabilitare rețele de distribuție - 4.649 m

Sistem de apă uzată:

  • Extindere rețele de canalizare – 92.422 m
  • Construire stații de pompare apă uzată - 20 buc
  • Construirea conducte de refulare apă uzată – 8.507 m.