Conferință de presă din 08.05.2025

Conferință de presă din 08.05.2025

În data de 8 mai 2025, în sala Europa a hotelului Ibis Styles Dunărea Galaţi, a avut loc conferinţa de presă pentru prezentarea stadiului implementării “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Galați - etapa 2” al cărui beneficiar este Societatea Apa Canal S.A. Galaţi.

La conferința de presă au participat reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Infrastructură Galați din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene,  Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Serviciul Regional Apă Galați, consultantului Asocierea Venturo Investment SRL - Liv Mühendislik Müşavirlik Inşaat Limited Sirketi, Apa Canal S.A. Galați, precum și ai presei locale.

Proiectul are o valoare totală de 369.604.677,38 lei cu TVA inclus, din care cofinanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă în valoare de 248.804.501,93 lei.

Acesta constituie un proiect strategic al Uniunii Europene, investițiile propuse realizându-se în două sisteme zonale de alimentare cu apă și în aglomerarea Matca, în vederea asigurării apei potabile corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ, protejarea mediului prin extinderea sistemelor de canalizare menajeră și creșterea gradului de confort și de conectare a populației.

Investițiile în domeniul alimentării cu apă cuprind lucrări de execuție în sistemul zonal de alimentare cu apă Galați și în sistemul zonal de alimentare cu apă Tecuci, care s-au extins prin conectarea localității Matca, executându-se 113,05 km  conducte noi sau optimizate pentru sistemele de distribuţie din reţeaua publică de alimentare cu apă, o staţie de tratare apă, 2 staţii de pompare apă şi 2 rezervoare de înmagazinare.

Investițiile în domeniul apei uzate constau în extinderea sistemului de canalizare în cluster Tecuci - aglomerarea Matca, prin execuția a 100,93 km conducte noi sau optimizate pentru reţeaua publică de colectare a apelor uzate şi a 20 de staţii de pompare apă uzată.

Populația beneficiară a investițiilor de alimentare cu apă este de aproximativ 120.170 locuitori iar populația beneficiară a investițiilor de canalizare-epurare a apelor uzate, aproximativ 10.170 locuitori.

În prezent proiectul se află într-un stadiu de implementare foarte avansat, progresul fizic fiind de 99,79%, iar cel financiar 87,86%.