De ce se plătește apa meteorică

De ce se plătește apa meteorică

Întrebare:
De ce plătim apa de ploaie?

Răspuns:

Apele meteorice sau pluviale sunt apele care provin din precipitaţii atmosferice (din ploi sau din topirea zăpezii de pe acoperisuri, terase, platforme industriale și/sau curți interioare).

Betonul și asfaltul zilelor noastre sunt bariere în calea circuitului natural al apei. Apa din precipitații ajunge în canalizarea orașului urmând aceleași procese de tratare și generând costuri, ca și apele uzate.

In municipiul Galați, sistemul de canalizare este unitar, adică rețeaua de preluare a apelor pluviale nu este separată de rețeaua de canalizare care preia apele uzate menajere. Prin urmare, atât apele uzate menajere și industriale, cât și cele provenite din precipitațiile atmosferice (apele meteorice) sunt colectate in același sistem de canale și sunt conduse către stația de epurare a municipiului. Aici, printr-o serie de tratamente mecanice și biologice, toată apa uzată (inclusiv cea meteorica) este “curățatăînainte de a fi deversată în emisar.

Sistemele unitare de canalizare au fost construite în orașele mari la inceputul dezvoltării lor. În ultimii ani însă, expansiunea urbană și modificările climatice crează probleme de exploatare a acestor sisteme. La ploi abundente, conductele sunt deseori suprasolicitate și colmatate de deșeurile și materialele antrenate de la suprafață de debitul mare de apă.

Apa meteorică este preluată, colectată și transportată prin rețeua de canalizare, este pompată prin mai multe stații de pompare intermediare, până ajunge în colectorul interceptor, iar ulterior în Stația de Epurare. Întregul proces menționat generează costuri semnificative, în principal cu energia electrică.

Apele meteorice constituie o mare problemă în zonele urbane deoarece sunt mai mult decât nişte simple ape de şiroire încărcate cu suspensii. De pe străzi ele se încarcă cu reziduuri petroliere şi de uleiuri, plumb de la combustibili, particule din abrazarea cauciucurilor şi discurilor de frână ale automobilelor etc. şi deci sunt suficient de poluate încât să afecteze reţeaua publică de canalizare şi să necesite epurare în staţia de epurare la fel ca celelalte ape uzate.

Mai mult, în stația de epurare a apelor uzate, apele din precipitații diluează apa uzată, scoțând astfel din parametrii funcționali o etapă importantă a procesului de epurare – treapta biologică. Readucerea în stare normală de funcționare a stației înseamnă un consum suplimentar de energie și de reactivi, înseamnă costuri mai ridicate chiar decât epurarea uzuală a apelor menajere.

Asociațiile de proprietari, abonații – contracte individuale din condominii, instituţiile publice şi agenţii economici de pe raza municipiului Galati, plătesc serviciile de preluare a apelor meteorice, care presupun colectarea apei meteorice de pe suprafeţele deţinute, transportul prin intermediul canalelor colectoare, pomparea, epurarea acestor ape care antrenează diverse suspensii şi redarea acestora în circuitul pluvial natural curăţate. Dintre utilizatorii menționați doar cei care deversează apa meteorică în rețeaua de canalizare menajeră plătesc acest serviciu deoarece operaţiunile de colectare, transport şi epurare a apelor meteorice sunt realizate cu costuri. Apa meteorică care ajunge în circuitul natural fără a intra în rețeaua de canalizare menajeră nu se taxează.

Din considerente economice, dar și ca urmare a condițiilor impuse de Uniunea Europeană, stațiile cu grad avansat de epurare (cu treaptă biologică) realizate cu fonduri europene nerambursabile, au fost proiectate să preia numai apa uzată menajeră, nu și pe cea meteorică. Apa meteorică este colectată prin sisteme separate – canale inchise și îngropate în pământ sau șanțuri și rigole stradale deschise - administrate de Primăriile locale și dirijată direct către emisar.