COMUNICAT DE PRESĂ: Începe reabilitarea rețelei de apă pe străzile A. Cernat și Armata Poporului

APA CANAL SA Galați derulează proiectul de investiții „Reabilitare rețea apă potabilă Dn 350 + Dn 300 + Dn 200 + Dn 100 str. A.Cernat-Armata Poporului”. Proiectul se va realiza din surse proprii ale Operatorului, suma alocată ridicându-se la 2.651.320 lei cu TVA. Lucrarea a fost atribuită firmei Dreams Riviera SRL.

Rețeaua de distribuție apă potabilă existentă în Galați pe str. A. Cernat (tronson: str. Brăilei – str.A.Poporului) și pe str. Armata Poporului, ce va fi reabilitată în cadrul acestui proiect, are un  grad avansat de uzură, durata de utilizare depășită și costuri de operare în creștere accentuată. Precizăm că această rețea a fost pusă în funcțiune în anii 1983-1986.

Reabilitarea rețelei de distribuție din zonă, în lungime totală de aprox. 2 km, se va face prin înlocuirea conductelor vechi cu țeavă de polietilenă de înaltă densitate, cu îmbinare prin electrofuziune, înlocuirea tuturor branșamentelor și fitingurilor aferente. Pe traseul conductei deja existente sunt amplasate 35 de cămine de vane/de observație, care vor fi reabilitate ținând cont de dimensiunile noilor vane și fitinguri, și se va realiza un cămin de vane nou, pentru racordarea conductei Dn100mm din str. Râpei. Prin proiect se prevede și reabilitarea celor 61 de branșamente existente, precum și montarea a cel puțin 10 hidranți subterani.

Având în vedere că înlocuirea rețelei de apă se realizează pe același traseu, se va asigura alimentarea cu apă a consumatorilor afectați prin executarea unor tronsoane de conductă provizorii. S-a predat amplasamentul către firma de construcții, care a adus deja în zonă materialele pentru realizarea conductei de provizorat.

Pe parcursul implementării proiectului se vor efectua manevre de scoatere din funcțiune a vechilor conducte și cuplare tronsoane de conductă nouă. Aceasta va presupune o serie de opriri în furnizarea apei în zonă, ceea ce va crea un oarecare disconfort clienților noștri. Îi asigurăm pe această cale că vor fi anunțați din timp despre aceste opriri de apă. Facem apel la răbdarea și bunăvoința clienților din zonă, în speranța că vor înțelege faptul că aceste investiții vor avea drept rezultat îmbunătățirea calității serviciilor de alimentare cu apă potabilă.


GDPR