|
Obiective ale societății S.C. Apă Canal S.A. Galați
S.C. Apă Canal S.A. Galați este în plin proces de implementare a unui proiect ISPA . Nevoia de investiții pentru a asigura conformarea la cerințele directivelor Uniunii Europene este foarte mare și necesită implementarea unor proiecte suplimentare de investiții.
Enumerăm câteva din cele mai importante obiective specifice societății:
- Îmbunătățirea exploatării surselor de apă prin reabilitarea și modernizarea și automatizarea stațiilor de pompare;
- Prin programul ISPA vor fi înlocuite agregatele de pompare cu altele noi, moderne, aspect care va conduce la reducerea consumurilor energetice;
- Reducerea pierderilor de apă din rețelele de transport și distribuție, se va realiza prin executarea lucrarilor prevazute în graficul de revizii și reparații cat și prin lucrări de înlocuire retele apă, accesand diverse surse de finanțare, cum sunt programul ISPA, alocațiile bugetare, fondul IID, fonduri de coeziune și structurale;
- Reducerea timpilor de intervenție la avarii și sesizări, atat prin dotări tehnice corespunzătoare cat și prin policalificarea salariațiilor;
- Urmărirea permanentă a măsurilor de protecție a muncii asigurându-se funcționarea corectă a instalațiilor, utilajelor și aparatelor, printr-o întreținere adecvată, încât acestea să nu prezinte riscuri pentru sănătatea și securitatea salariaților;
- Dezvoltarea activităților de proiectare, lucrări tehnico-edilitare, contorizare și consultanță;
- Extinderea serviciilor furnizate și în alte localități, pentru a se constitui în operator regional;
- Dezvoltarea resurselor umane prin instruirea și evaluarea periodică a angajaților;
- Orientarea către clienți a activităților companiei, implicând informarea, transparența, cointeresarea și educarea acestora în scopul gestionării cât mai judicioasă a apei;
- Obținerea unei marje de profit, care să permită dezvoltarea în continuare a activităților, a investițiilor cât și stimularea personalului;
- Reorganizarea societății și utilizarea de metode performante de management care să conducă într-un final la reducerea costurilor de operare;
- Asigurarea tuturor condițiilor pentru funcționarea în condiții de siguranță a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Galați;
- Implementarea sistemelor de managementul integrat calitate-mediu-sănătate și securitate în muncă ( ISO 9001/2001, 14001/2005, OHSAS 18001/2004).
În luna octombrie anul 2005 s-a semnat la Bruxelles, Memorandumul de Finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura Măsura ISPA 2004 RO/16/P/PE/005 - „Reabilitarea sistemelor de apă și canalizare și construcția unei stații de epurare apă uzată” .
Prin intermediul fondurilor ISPA, municipiul Galați a obținut finanțare pentru trei proiecte de investiții în sectorul de apă și apă uzată, respectiv:
A. Statie de epurare ape uzate si colector de canalizare Masura ISPA Nr. 2004/RO/16/P/PE/005-03
B. Lucrari de reabilitare retele de apa potabila si canalizare Masura ISPA Nr. 2004/RO/16/P/PE/005-02
C. Reabilitarea statiei de tratare apa potabila, a statiilor de pompare si a instalatiilor conexe
Masura ISPA nr. 2004/RO/16/P/PE/005-04
Valoarea proiectului ISPA pentru municipiul nostru se ridică la suma de la 75 mil Euro, fiind incluse în aceasta și resursele alocate de la bugetul de stat.
Pentru implementarea acestor trei proiecte orașul Galați beneficiază de asemenea de serviciile de consultanță ale Consorțiului german IGIP-CarlBro contractate în baza componentei de „Asistența tehnică și supervizare pentru contractele ISPA de apă uzată în Galați , din cadrul aceleiași Măsuri ISPA.
|